Sens pe contrasens

O viziune nefragmentară

Pentru că trăim vremuri „fără introduceri”, voi formula de la început gândul care mă frământă în ultima vreme:

Forţa deplină a unui stil de viaţă corect nu stă în niciuna dintre componentele lui, cum ar fi dieta raţională, exerciţiul fizic regulat, repausul reconfortant, aerul curat, apa nepoluată etc. (în secolul trecut nu adăugam aceste calificative, deşi probabil că în ultima decadă ar fi trebuit), ci în ansamblul unor obiceiuri sănătoase practicate concomitent şi progresiv.

Cu alte cuvinte, în epoca viziunii integraliste, holistice, unitare, ar fi trebuit să începem aplicarea acestei mentalităţi la stilul de viaţă, dacă nu pentru alt motiv, cel puţin pentru acela de a mai putea să aplicăm această perspectivă şi la alte domenii, având asigurat întâi „spatele” (calitatea şi măsura vieţii pe care o numim poetic şi ştiinţific acum „speranţa de viaţă”).

Ciudat este că filozofia noastră a devenit tot mai puţin pragmatică şi tot mai mult „academică” (sper să nu ofensez vreun geniu care a acces în spaţiul sacrosanct al academicianismului veritabil, nu cel de tristă amintire), teoretică, intelectuală, „astrală” la urma urmei (intelectuali şi astronomi, „no offence”!).

Cred tot mai mult că, în loc să fac din nutriţia ştiinţifică un cap de pod şi să devin cu timpul un fel de specialist (noţiune relativă de altfel, întrucât întotdeauna atunci când deschizi gura trebuie să te raportezi la interlocutori care pot avea ceva mai multă şcoală veritabilă, iar prin şcoală veritabilă înţeleg şi „puţin” actualizată), mi-ar fi mult mai de folos să îmi îndrept atenţia şi spre zona foarte practică a mişcării fizice, fără a amâna preocuparea în ce priveşte odihna, aerul şi apa de exemplu, până când mă simt stăpân pe dieta corectă.

În general, noi, oamenii, avem preocupări fragmentare, iar specializările şi supraspecializările sunt o lamă cu două tăişuri, căci permit o dezvoltare măsurabilă a societăţii în ansamblul ei, dar îi „amputează” pe indivizii implicaţi direct sau pe cei cu o atenţie nedistributivă…
Această impresie  de „TOT SAU NIMIC” (a nu se lua ad litteram) mi-a fost sugerată de rezultatele studiului Belloc şi Breslow.

Sens pe contrasens

În 1972, cei doi cercetători au demarat un studiu epidemiologic pe 6.928 de cetăţeni din districtul Alameda, California, în care populaţia eşantionată era chestionată cu privire la şapte obiceiuri care ţin de stilul de viaţă: somn suficient (7-8 ore), mic dejun regulat, obiceiul de a nu mânca între mese, păstrarea greutăţii la valori corespunzătoare înălţimii sau la valori apropiate, lipsa fumatului, folosirea alcoolului puţin sau deloc, activitate fizică regulată. 

Oamenii cu vârsta peste 75 ani care respectau toate aceste şapte obiceiuri de viaţă aveau o sănătate compatibilă cu a persoanelor de 35-44 ani care se conformau doar la trei dintre aceste obiceiuri sanogene. Concluzia studiului a fost că aceste obiceiuri se asociază cu o sănătate bună independent de vârstă, sex şi status socio-economic. Studii ulterioare, efectuate la cinci ani şi jumătate şi la nouă ani şi jumătate pe aceeaşi populaţie, au arătat că practicarea acestor obiceiuri sănătoase se asociază cu longevitatea.

Bărbaţii care urmau toate cele şapte reguli de sănătate aveau o mortalitate care reprezenta doar 28% din mortalitatea celor care urmau doar trei sau mai puţine dintre aceste obiceiuri. Pentru femei, diferenţa a fost mai mică, şi anume 43%. Datele obţinute au fost prelucrate statistic şi la vârsta cronologică se adaugă sau se scade un număr de ani reprezentând vârsta biologică, în funcţie de câte obiceiuri dintre cele şapte sunt respectate. 

Analizând tabelul, te frapează un lucru: diferenţa de la cinci la şapte obiceiuri este uriaşă, iar de la şase la şapte obiceiuri respectate diferenţa este foarte mare. De exemplu, o persoană între 40-49 ani care ţine cinci obiceiuri are vârsta biologică aproape identică cu cea cronologică, în timp ce aceia care ţin şase obiceiuri au un beneficiu de 5,2 ani, iar cei care respectă toate cele şapte reguli au o vârstă biologică cu aproape 13 ani mai mică.

 Diferenţele devin şi mai mari la categorii de vârstă mai mari. Altfel spus dacă se respectă şase obiceiuri din şapte, câştigul este destul de mare, dar dacă se respectă toate şapte, beneficiul este imens.

Aş duce mai departe observaţia aceasta şi m-aş gândi că, la o listă de 8, 9 sau 10 obiceiuri, vârsta biologică ar fi chiar mult mai mică şi implicit sănătatea mult mai bună. Cu alte cuvinte TREBUIE SCHIMBAT TOT STILUL DE VIAŢĂ, şi nu trebuie să ne mulţumim cu fragmente de stil de viaţă schimbate, cum ar fi dieta, odihna sau mişcarea. 

Problema este însă că, pentru o schimbare atât de amplă, este nevoie de o schimbare de mentalitate, o întoarcere la 180 grade şi, de regulă, trebuie mers pe contrasens.

Dr. Dinu Constantin